Proprietari si muncitori.

ianuarie 30th, 2012

In Romania interbelica se conturau mari intreprinderi private care depuneau eforturi mari pentru a-si atarge muncitori loiali si atasati patronului respectiv. Era celebra UDR ( uzine, domenii Resita ), unde cei care lucrau in domeniu minier : primeau casa ( cu chirii modice ) , un anumit mod de a procura alimente de la propriile magazine – care erau tranportate acasa de firma, premii diverse, etc ( la fel se proceda si la minele din V.Jiului- desi era alt proprietar ). Angajatii la CFR primeau un numar de calatorii gratuite pentru salariati cat si pentru membrii de familie pe linia ferata si lemn de foc pentru iarna,etc.

In localitatile miniere mici- “consiliul local” trebuia sa-si dea avizul pentru angajarea unui muncitor venit din alta localitate . Aveau anumite drepturi ( pe care le-am regasit si in Germania vestica – vezi cartea ” Armele lui Krupp ). Cand am fost in Germania , ” carbunarii ” s-au unit sub tutela RWE ( dar si-au pastrat drepturile ). Localnicii din zona, ii numeau pe cei veniti : ” flenteri si vinituri “. Noi ne amuzam si le raspundeam : daca nu aveti profesionisti .

Intre patron si angajat trebuie sa fie un anumit liant. Prostia : sa le marim salariile pentru a nu fi corupti, este apa de ploaie. Romanul are o vorba : apa la matca si omul la teapa . Anumite facilitati pe care le creeaza patronatul , trebuie incurajate , nu ” criticate ” si desfiintate . Este absurd, sa lucrezi la un laborator de dulciuri si sa cumperi prajituri pentru copii. Dambla.