Solidaritate colegiala.

ianuarie 25th, 2012

Spuneam undeva ca mi-am inceput profesia la o mica intreprindere miniera din Banat. Acomodarea a fost relativ usoara din un motiv simplu : prieteniile s-au legat rapid . De ce ? Simplu . La fiecare profesie era un singur angajat cu sef la trust – care era situat in alta localitate. Practic nu aveai pe cine sa fii invidios ( poate daca iti schimbai profesia ). Eu cred ca eram putin avantajat : deoarece terminaseam fac. la Bucuresti, si considerau ca am facut un efort sa vin in minerit . In scoala ( de la primara la fac. ) nu aveam motiv sa folosesc telefonul, nu aveam cui sa -l dau. In productie nu eram asa ” indragostit ” de acest mijloc de comunicare ( personal imi aducea numia vesti proaste ) – sa intru in mina dupa ce abia am iesit, sa intru noaptea,etc.

Din acest motiv fata de telefon – aveam o mica alegie . Cand ma deranja cineva si nu-mi placea, intrebat cu cine vorbeste, raspundeam : cu Avram Iancu . Colegii stiiau acest lucru, dar nu ii deranja. Odata a sunat direct in birou cineva . Pana am ridicat greu telefonul, omul era nervos, si cam bombanea. Intrebare . Cine este la telefon ? Eu . Avram Iancu . Alti nervi , eu corect l-am dat dracului si am inchis tetefonul. Ma suna mai tarziu de la centrala si imi spune ca ma cautase ing. sef al trustului . Era cel mai competent si cel mai al dracului om din trust. Bine inteles a cautat sa afle cu cine a vorbit . Bine inteles nu a aflat, nu m-a parat nimeni. Stirea s-a raspandit si cei mai multi se amuzau . Dar parca atunci erau mai putini turnatori . Dambla.