Cultul pesonalitatii la romani.

decembrie 26th, 2011

Dupa Revolutie s-a facut mult caz despre cultul personalitatii. Dupa modesta mea parere este o aiureala. Sigur, era o invidie. Cineva o ” personalitate marcanta ” din societate era solicitat sa scrie ” cateva randuri “ la ziua lui TOV. Cine a trait atunci, stie ca nici cel care scria sau vorbea si nici cei care ar trebui sa citeasca nu dadeau doi bani pe aceste ” povesti “. Exemplul cel mai elocvent , este chiar Cenaclul Flacara , atat de criticat . Se striga ” ceva ” si apoi urma ceea ce ” trebuia “, promovarea talentelor, a culturii, prilej de ” distractie ” pentru toata lumea si mai ales pentru tineri.

In zadar niste tembeli ne pune poporul nostru la zid si mai ales anumite persoane. Acei oameni au incercat sa faca ceva pentru acest popor in acea perioada. Noi nu avem in ” sange ” asemenea prostii . Avem si noi “cretinii ” nostrii . Dar nu ajung niciodata la exagerarile din Corea de Nord, la misticismul din unele zone ale mapamondului ale religiei catolice , ( exagerarile legionare au fost rezultatul unor nebuni, nu a unui popor ). Cel mai concret exemplu este urmatorul : nu stiu daca suntem singurul popor sau din minoritate , care nu are in calendar ” sfinti “. Ce am facut dupa Revolutie cu Stefan cel mare , era sa ne aflam ” in treaba “, sa avem si noi sfintii nostrii ( dar care nu i-a solicitat poporul ). Pentru noi cultul personalitatii este egal cu semnarea condicii cand am venit la lucru . In sufletul nostru, aceste prostii nu au nici o rezonanta. Dambla.